Consilierii județeni se întrunesc în 25 octombrie, de la ora 12.00, în ședință ”ordinară”, în sala 100 ”Mihai Viteazul” a Palatului administrativ din municipiul Alba Iulia....
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a declarat, joi, că se va diminua mult criza lemnului de foc și va fi chiar o competiție între agenții...
Ministrul Agriculturii Petre Daea îi minte cu nerușinare pe cei 93.000 de fermieri cărora le-a promis că le va fi acordată o subvenție suplimentară de 23...
Sub conducerea PSD-ALDE, problemele din educație s-au adâncit și mai mult! În calitate de parlamentar PNL de Alba am atras atenția de nenumărate ori asupra modului...
Biroul de Legătură al Parlamentului European în România în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia organizează, vineri, 19 octombrie 2018, la Muzeul Principia din Piața Cetății,...
A fost demarată campania de plată în avans a subvențiilor agricole pentru 2018. Astfel guvernul PSD-ALDE continuă o practică benefică, care a adus recolte record și...
Noua Lege a pensiilor va intra în curând în procedura de dezbatere parlamentară, în regim de urgență. Este o lege apreciată de federațiile de pensionari și...
PSDragnea le aplică o noua lovitură sub centură fermierilor. Cu toate că autoritățile au promis, atât prin ministrul Petre Daea, cât și prin directorul general al...
Ministerul Educației anunță că a semnat săptămâna aceasta două contracte de finanțare din fonduri europene în valoare totală de 114 milioane de euro pentru a fi...
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Am semnalat în nenumărate rânduri faptul că, în ultima vreme, în județul Alba, sunt din ce în ce mai multe...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666