În şedinţa de miercuri, Guvernul a avizat proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea „coşului de solidaritate”, lucru declarat pentru Mediafax de preşedintele executiv al UNPR,...
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat ieri într-o conferinţă de presă că toţi consilierii judeţeni ai USL (PSD şi PNL) vor vota în şedinţa de...
Deputatul PSD de Alba Radu Coclici solicită demisia preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, pe care îl consideră responsabil pentru starea în care se află...
Guvernul României nu are nevoie de un minister care să gestioneze fondurile europene, în contextul în care absorbţia de până acum a acestora a fost jalnică...
Joi, 28 iulie 2011, începând cu ora 11.00, în zona pieţei volante din cartierul Cetate va avea loc un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren...
Procesul în care sunt judecaţi cei 4 tineri acuzaţi că l-au agresat pe rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic, Zoltan Olah, a început luni la Tribunalul Alba cu...
Stimate domnule ministru, În timp ce unii protestează la sute de kilometri depărtare, noi, studenţii din Roşia Montană, vă susţinem. Nu putem să rămânem indiferenţi la...
lSâmbătă dimineaţa, poliţiştii din Aiud au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, un autoturism condus de S.A., de 29 de ani, din comuna...
Festivalul itinerant de cultură şi gastronomie „Transilvania Fest”, ce va fi găzduit în perioada 29 – 31 iulie, la Blaj, continuă seria microproiectelor pe teme de...
Absolvenţii de liceu care au ales să candideze pentru unul din locurile scoase la bătaie de către Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au putut afla...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666