Un număr total de 50 persoane fără forme legale de angajare au fost depistate de inspectorii ITM Alba cu ocazia unor controale efectuate săptămâna trecută, 45...
Doar 27 de persoane s-au adunat joi seară, în fața monumentului eroilor de pe Bd-ul Transilvaniei din Alba Iulia pentru a-și exprima nemulțumirea față de întoarcerea...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a solicitat, săptămâna trecută, certificatul de urbanism pentru sectorul de 40 de kilometri, dintre localitatea clujeană Câmpia...
Lucrările pe tronsonul din zona Sebeș al autostrăzii Orăştie – Sibiu, sunt în grafic și au ajuns la un grad de execuție de 35 la sută,...
Consilierii județeni din Alba au stabilit luni, 25 februarie, destinația a 12.500.000 de lei, reprezentând excedentul bugetar din anul 2012. Astfel, banii se vor îndrepta înspre...
Fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Cornel Sandu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă că schimbarea celor peste 100 de directori de școli efectuată...
Consiliul județen Alba a adoptat joi, 23 iulie, un proiect de hotărâre care stabilește taxele și tarifele datorate bugetului general al judeţului, valabile de la 1...
Ședința Curții Constituționale s-a încheiat în urmă cu puțin timp. Potrivit declarației magistraților referendumul a fost invalidat iar decizia a fost luată cu 6 voturi din...
Scandal sexual în Gura Arieșului! O femeie din comuna Lunca Mureșului, județul Alba, ajunsă la disperare din cauza geloziei soțului său a făcut, se pare, o...
Peste 70 de persoane, părinți ai elevilor din comuna Fărău, au protestat astăzi în fața Școlii Generale din localitate, nemulțumiți de decizia Inspectoratului Școlar Județean Alba...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666