Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres.

Petrecerea Divorțaților

Bucureștiul conduce detașat în clasamentul radierilor, cu 11.208 operațiuni, în creștere cu 0,22% față de primele nouă luni din 2025. La nivel județean, cele mai multe firme radiate au fost înregistrate în Cluj (3.147, -0,44%), Timiș (2.559, +8,34%), Ilfov (2.552, +7,07%), Bihor (2.508, -0,67%), Constanța (2.461, -1,40%), Iași (2.326, +1,97%) și Brașov (1.939, -1,17%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în Ialomița (392), Giurgiu (424), Mehedinți (445), Teleorman (448), Covasna (449) și Călărași (485).

Cele mai accentuate creșteri ale numărului de radieri au fost raportate în Gorj, unde indicatorul a urcat cu 20,80%, Călărași (+20,05%) și Galați (+19,87%). În schimb, cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Olt (-31,57%), Vrancea (-24,79%) și Mehedinți (-20,96%).

Comerțul și construcțiile, printre domeniile cele mai afectate

În funcție de domeniul de activitate, cele mai multe radieri au vizat comerțul cu ridicata și cu amănuntul, precum și repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde au fost înregistrate 11.577 de operațiuni, cu 18,03% mai puține decât în intervalul similar din 2025.

Pe următoarele poziții s-au situat construcțiile, cu 4.478 de radieri (-11,87%), și activitățile profesionale, științifice și tehnice, cu 4.342 de radieri (-17,01%).

Numai în luna septembrie 2026 au fost radiate 3.909 firme la nivel național. Cele mai multe operațiuni au fost înregistrate în București (747), urmat de Cluj (203), Ilfov (173), Iași (161), Constanța (160) și Timiș (131).

sursa: Agerpres

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult