Consiliul Judeţean Alba, împreună cu Consiliul Local şi Primăria comunei Avram Iancu, adresează mulţumiri Inspectoratului judeţean de Poliţie Alba, Inspectoratului de Jandarmi judeţean Alba, Inspectoratului pentru...
Ieri, 27 iulie, a fost prima zi în care candidaţii care au obţinut minim nota 7.00 la concursul de titularizare din 13 iulie şi nu au...
Guvernul României nu are nevoie de un minister care să gestioneze fondurile europene, în contextul în care absorbţia de până acum a acestora a fost jalnică...
Deputatul PSD de Alba Radu Coclici solicită demisia preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, pe care îl consideră responsabil pentru starea în care se află...
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat ieri într-o conferinţă de presă că toţi consilierii judeţeni ai USL (PSD şi PNL) vor vota în şedinţa de...
În şedinţa de miercuri, Guvernul a avizat proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea „coşului de solidaritate”, lucru declarat pentru Mediafax de preşedintele executiv al UNPR,...
Marţi după-amiaza, în jurul orei 17.00, în urma unui control desfăşurat pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia, poliţiştii de la Investigaţii Criminale din municipiu i-au depistat ...
Cea de-a patra ediţie a taberei de chitară Acustic Live Music Camp a ajuns la sfârşit. Timp de o săptămână 33 de participanţi dintre care 25...
SÂMBĂTĂ, 30 iulie 2011 lora 9.00 – Concert de fanfară lora 10.00 – Inaugurarea festivă a Casei de cultură Baia de Arieş, dezvelirea bustului „Avram Iancu”...
Aproximativ 2.500 de cadre didactice din judeţ, membre ale Sindicatului Învăţământ Alba, nu şi-au primit nici până acum fie integral, fie parţial indemnizaţia de concediu, acest...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea