În cadrul şedinţei din 29 septembrie a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din cadrul Instituţiei Prefectului, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Veteranilor de...
Expoziţia de animale cu vânzare prin licitaţie care a avut loc sâmbătă, 1 octombrie la Drâmbar (comuna Ciugud), a stabilit un adevărat record de viteză: 22...
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Teatru Internaţional „Poveşti”, care debutează miercuri, 5 octombrie, la Alba Iulia, găzduieşte şi trei spectacole ale unor trupe...
Interviu cu Ilie NEAMŢU, primarul localităţii – Stimate domnule Ilie Neamţu, a mai rămas puţin timp până la terminarea celui de-al doilea mandat în fruntea locuitorilor...
Ieri, 3 octombrie, a avut deschiderea oficială a anului universitar 2011 – 2012. Ca de fiecare dată manifestarea a avut loc la Casa de Cultură a...
La numai câteva zile după marea curăţenie naţională, bazată pe participarea voluntară a celor care doresc un mediu mai curat, printre care şi membrii Asociaţiei „Cricău-2000”,...
După câţiva ani de criză mondială se conturează unele concluzii, iar una centrală este neîncrederea în conducătorii politici. Este o criză în interiorul crizei. Ineficienţa şi...
FC Unirea a realizat surpriza seriei vestice pe „Municipalul” severinean, unde se simte precum peştele-n apă. Ardelenii au învins la un scor de forfait în fieful...
Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, România poate fi din nou în 2020 gazdă a Capitalei Culturale Europene. Alba Iulia, dintre oraşele României, are un patrimoniu cultural...
Varianta în limba română a primului ghid turistic al judeţului Alba, realizată după standarde internaţionale, a fost lansată sâmbătă şi la Alba Iulia după ce a...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea