Fostul viceprimar Simone Albani luptă în continuare să-și recâștige funcția
Vicepreședintele PNL Alba, Simone Albani, continuă demersurile prin care încearcă să redevină viceprimar al municipiului Alba Iulia. Acesata a atacat deja în contencios administrativ revocarea sa din funcție și a întocmit o plângere prealabilă ce va fi prezentată în ședința Consiliului Local ce se va desfășura săptămâna viitoare.
”Solicităm revocarea în tot a Hotărârilor nr. 231, privind schimbarea din funcţia de viceprimar al Municipiului Alba lulia a domnului Albani Rocchetti Simone şi a Hotărârii nr. 232, privind alegerea viceprimarului municipiului Alba lulia, hotărâri ale Consiliului Local Alba lulia, adoptate în şedinţa extraordinară din data de 24.07.2012. Hotărârea nr. 231/24.07.2012 adoptată în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Alba lulia din data de 24.07.2012 contravine prevederilor art. 1,2,8,36,37,120 şi 121 din Constituţia României care consacră principiile autonomiei locale, precum şi cel al deciziei majoritare care rezultă din caracterul pluralist şi democratic al statului român, consacrat prin art. 1, al. 3 din Constituţie şi din natura electivă a mandatului de consilier local consacrată în art. 2 şi 121 din Constituţie”, se precizează în plângerea prealabilă întocmită de avocatul Angelica Mocan.
Avocatul mai arată că, Potrivit art. 18 din Legea 393/2004, exercitarea mandatului de viceprimar începe odată cu declararea lor ca legal aleşi şi încetează odată cu expirarea mandatului consiliului din care fac parte, pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea în exercitarea funcţiei de viceprimar şi funcţionarea coerenta a instituției și faptul că, prin art. 20, 21, 24 şi 33 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, legiuitorul consacră necesitatea funcţionării consiliului local pe baza configuraţiei sale politice, prin care se înţelege compunerea politică a acestuia, rezultată din alegeri.
”Viceprimarul Albani Rocchetti Simone a fost ales ia propunerea grupurilor politice ale U.S.L. şi P.D.L. având reprezentativitatea politică a 19 aleşi locali din cei 21 care compun consiliul local Alba Iulia. (…) O reprezentativitate politică acordată de 19 aleşi locali nu poate fi invalidată de o reprezentativitate de 11 consilieri locali, iar un grup politic, respectiv P.P.D.D., care nu a propus numirea viceprimarului Albani Rocchetti Simone, nu poate solicita revocarea sa potrivit deciziilor Curţii Constituţionale”, se mai precizează în document.
Reamintim că Simone Albani a fost ales în funcția de viceprimar, prin vot secret, în ședința de constituire a Consiliului Local Alba Iulia din 25 iunie a.c. Alegerea sa a venit după negocieri ”la sânge” între PDL, PNL, PSD și PP-DD, negocieri soldate cu o înțelegere între primele două partide. Nemulțumiți că au fost excluși ”din ecuație”, reprezentanții PSD au încercat, după două săptămâni, să schimbe majoritatea în Consiliul Local și să-l demită pe viceprimarul Paul Voicu într-o ședință extraordinară la care consilierii USL și PP-DD nu s-au mai prezentat. După alte două săptămâni PDL ”a bătut palma” cu PP-DD care a obținut funcția de viceprimar pentru unul dintre membri săi, în schimbul voturilor acordate pentru revocarea lui Albani.
În ceea ce privește atacarea revocării din funcție în contencios administrativ, la primul termen, din 13 august, judecătorii au amânat cauza ”pentru a da posibilitatea reclamantului să facă dovada înregistrării pe rolul instanţei a dosarului privind legalitatea hotărârilor” iar la cel de-al doilea termen, din 27 august, judecarea a fost amânată din nou, pentru 1 octombrie, la cererea părților din dosar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
REZULTATE oficiale parțiale la alegerile parlamentare 2024 după numărarea a 99% din voturi: PSD pe primul loc, urmat de AUR, PNL și USR
REZULTATE oficiale parțiale la alegerile parlamentare 2024 după numărarea a 99% din voturi: PSD pe primul loc, urmat de AUR, PNL și USR Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare 2024 în peste jumătate dintre județele din România. Doar în 16 județe, PSD nu este pe primul loc, potrivit datelor parțiale prezentate de AEP. Astfel, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Ştirea zileiacum 2 zile
La mulți ani, România! MESAJE de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ. FELICITARI și URARI pentru toți care trăiesc și simt românește!