Primarul PNŢCD al oraşului Ocna Mureş va candida la alegerile din 10 iunie pentru un nou mandat de primar din partea PNL, respectiv USL. “Cu siguranţă...
Vremea rece şi ploioasă a stricat doar planurile organizatorilor, nu şi pofta de joc şi de petrecere a celor peste 1000 de romi din tot judeţul...
– Stimate domnule prof. univ. dr. Daniel Breaz, aţi fost ales de curând în importanta funcţie de rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, fiind...
Suntem deja tot mai aproape de marele miracol al lumii, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, astfel că toţi creştinii caută să se purifice sufleteşte pentru a întâmpina...
În săptămâna 2-6 aprilie a.c., Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba (ATMA), în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” a desfășurat...
M. Niculescu, soţul unei tinere din Alba Iulia a decedat într-un grav accident de circulaţie care a avut loc azi dimineaţă în jurul orei 6.30 pe...
Peste 250 de copii din Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Vrancea, Vaslui, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Alba participa la Alba Iulia la prima ediţie a Concursului Naţional...
Prima ediţie a Târgului Naţional de Produse Tradiţionale şi Ecologice organizat la Alba Iulia şi-a deschis vineri porţile. 27 de producători din Alba, Maramureş, Sălaj, Arad,...
Preacucernici Părinţi Preoţi, iubiţii mei credincioşi! Conform mărturiei Sfintei Scripturi, la începuturile creştinismului aderau la noua credinţă cu precădere oameni maturi. Aceştia participau cel puţin timp...
“Sunt mândru că sunt albaiulian, şi educaţia din România şi-a spus cuvântul, inclusiv cea de la HCC”. Acestea sunt cuvintele brokerului imobiliar român numărul 1...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea