Firma Coral a oferit cadouri pentru 50 de copii din Alba Iulia
Ieri, în Joia Mare iepuraşul a ajuns şi la 50 de copii din familii cu venituri mici din Alba Iulia, pentru care cadourile reprezintă o raritate. Aceştia au primit câte o pungă cu produse tradiţionale de Paşte şi urările creştine de “Sărbători fericite!” din partea primarului Mircea Hava, ale viceprimarilor Paul Voicu şi Ioan Bogăţan şi a directorului comercial al societăţii ploieştene Coral Impex, Ciprian Bogaciu.
A fost prima acţiune socială organizată în oraşul nostru de firma Coral, câştigătoarea unui contract cu Primăria Alba Iulia pe 5 ani pentru deratizare şi dezinsecţie în municipiu. Inedit este faptul că în caietul de sarcini pe care administraţia locală l-a întocmit pentru această licitaţie, societatea câştigătoare trebuie să dea o parte din câştigul ei înapoi comunităţii locale, prin organizarea a 52 de acţiuni sociale şi de mediu, pe perioada celor 5 ani de contract.
Un concept nou implementat de administraţia albaiuliană, care se asigură astfel, că o societatea comercială care primeşte pentru serviciile prestate bani din bugetul local, se va implica social în comunitate.
Copiii din familii fără posibilităţi financiare care au beneficiat de aceste cadouri au fost selecţionaţi cu ajutorul Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alba Iulia, reprezentat de Delia Cristescu, directoarea acestui departament încercat al administraţiei locale. Prima acţiune din cele 52 la care s-a angajat societatea Coral a decurs bine, aducând o mică bucurie celor cu care vremurile nu au fost prea generoase.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia pe 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu
Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia, miercuri, 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu Publicul din Alba Iulia este invitat miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la spectacolul de teatru „Mizerabilii”, inspirat din celebrul roman al scriitorului francez Victor Hugo. Producția, prezentată în […]
Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo
Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo | Spectacole, la București, între 22 și 24 octombrie Între 22 și 24 octombrie, publicul din România este invitat să descopere un spectacol grandios, în care povestea legendarului dramaturg francez Molière prinde viață prin muzică modernă, dans, proiecții spectaculoase și o estetică […]
Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră
Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia, duminică, 18 octombrie 2026, cu un concert special dedicat împlinirii a 50 de ani de activitate. Evenimentul va avea loc […]
