Actualitate

Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia

Mif Lorena

Publicat

în

Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia

Programul FIV (pentru creșeterea natalității) va beneficia de un buget dublu în acest an, față de anul 2025, a anunțat marți, 3 februarie 2026, ministrul Muncii, Florin Manole.

Petrecerea Divorțaților

Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) va fi finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.

„După aprobarea bugetului vom începe demersurile, apropo de bugetul de stat. Apropo de sursa financiară fonduri europene, vom trimite, probabil la sfârșitul acestei săptămâni, fișa de proiect către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Am fost mereu în contact și în colaborare cu colegii de acolo și cu ministrul Pîslaru, în așa fel încât vom avea, probabil după aprobarea bugetului național, concomitent și sursa din fonduri europene”, a declarat Florin Manole.

El spune că se va încerca o dublare a fondurilor.

„Vom încerca, nu vreau să mă hazardez, dar vom încerca o dublare a acestei cheltuieli a statului pentru programul FIV, cât avem cu fonduri europene și cu buget de stat, de două ori mai multe decât am avut anul trecut. Anul trecut am avut 100 de milioane de lei”, a precizat ministrul.

Conform acestuia, anul trecut au beneficiat de fonduri 6.000 de cupluri, iar anul acesta „cred că vom putea undeva spre 10.000-12.000 de beneficiari”.

„Imediat ce vom avea bugetul, vom începe și vom face cu prioritate acest program”, a mai precizat Florin Manole, care a spus că bugetul va fi aprobat „probabil spre sfârșitul lunii februarie”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, preia mandatul de președinte al alianței universitare europene EU.ACE, într-un moment important pentru consolidarea cooperării dintre universitățile europene. […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor” Ordinul Arhitecților din România – Filiala Alba, reprezentată de președintele său, arh. Vlad Străjan, a organizat, în data de 2 octombrie 2026, la Alba Iulia, evenimentul „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”, dedicat aniversării a 25 […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina” Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit vineri, 16 octombrie 2026, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, despre relațiile cu Ucraina și Statele Unite, în contextul incidentelor recente cu drone în apropierea graniței și în Marea Neagră. Șeful statului a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina și […]

Citește mai mult