Aflat la cel de-al doilea mandat în funcţia de consilier local al municipiului Sebeş, Radu Cristian ţinteşte spre alt scaun, acela de edil al oraşului. Aflat...
Parlamentul și parlamentarul român reprezintă instituția și respectiv funcția care au înregistrat în utimii ani cea mai vizibilă devalorizare la nvelul precepției publice. Iar tendința continuă!...
Nu cu multă vreme în urmă, liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dârzu, aducea acuzaţii de corupţie Partidului Mişcarea Populară, cu lovituri colaterale şi înţepături înspre Preşedintele...
Președintele PMP Alba, deputatul Clement Negruț, a declarat într-o conferință de presă că PNL Alba a dispărut din punct de vedere politic de 6 luni, iar...
Salariile bugetarilor vor avea doar cinci clase salariale, potrivit unui proiect de act normativ al Guvernului „Sunetul” portmoneelor bugetarilor a ajuns iar un subiect la modă,...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ai Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru,...
MEET – „Film pentru Educație și Formare Europeană” este o inițiativă care își are originea în cadrul proiectului Comenius Regio DidaMediaEurope ”Cetățenie și Educație prin media...
Cu adâncă îndurerare deplângem plecarea la cele veșnice a doamnei Maria Deac Poenaru, cea care a fost ultima descendentă a iconarilor din neamul Poienarilor de la...
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, miercuri, pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda, că lucrările la tronsonul ce leagă A1 de autostrda Transilvania, respectiv Alba Iulia de Cluj-Napoca,...
Primăria Municipiului Aiud organizează în data de 30 aprilie, ora 12.00, licitaţie publică cu strigare pentru închirierea locurilor de vânzare din piaţa agroalimentară. Locul de desfăşurare...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea