Piaţa volantă organizată de către Consiliul Judeţean Alba, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia, se redeschide în această vineri, la ora 7.00, în parcarea fostei policlinici...
Perioada 2-6 aprilie 2012 a fost dedicată activităţilor educative extraşcolare, în cadrul programului denumit „Şcoala altfel”. Scopul acestui program a fost implicarea elevilor şi a...
Colegiul Consilierilor Juridici Alba protestează faţă de votul negativ dat de deputaţii puterii proiectului de modificare a Legii nr. 514/ 2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei...
Un scandal care a izbucnit spontan între doi bărbaţi din comuna Bucerdea Grînoasă s-a sfârşit cu o internare în spital pentru P.V.A., de 43...
Bogdan Cârcoană, profesor de matematică-informatică la Liceul Sportiv Sebeş, a fost ales în funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Învăţământ Sebeş, după ce fostul lider, prof....
Un scandal care a izbucnit spontan între doi bărbaţi din comuna Bucerdea Grînoasă s-a sfârşit cu o internare în spital pentru P.V.A., de 43 de ani...
Stimată şi onorată redacţie a ziarului „Unirea”, suntem o familie de moţi din Bistra – sat Vârşi pe numele Nicolae Mera, căruia unul dintre fii...
Vineri, 6 aprilie, la Penitenciarul de maximă siguranţă Aiud s-au întâlnit cu scopul de a face schimb de experienţă 30 de tineri voluntari – 15 elevi...
USL a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie de necolaborare cu PDL şi Traian Băsescu La Complexul Romexpo din Bucureşti au avut loc sâmbătă congresele extraordinare...
În lupta lor politică pe care o duc în prag de campanie electorală, reprezentanţii clasei politice se hazardează să facă diferite afirmaţii fără responsabilitate şi...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666