Luni, 23 mai 2011, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a împlinit binecuvântata şi frumoasa vârstă de 80 de...
Salvamontiştii din Alba au intervenit ieri pentru recuperarea a doi parapantişti prăbuşiţi într-o zonă muntoasă de pe raza comunei Rimetea. Potrivit şefului Salvamont, Lucian Forda, cei...
– Domnule Nicolae Conţan, director general la UM Cugir, încadrarea unor locuri de muncă de la UM Cugir în condiţii speciale de muncă este una dintre...
Comisarul şef de poliţie Mircea Crişan, şeful Poliţiei Municipiului Alba Iulia, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, un record insolit pentru instituţia pe...
Astăzi şi mâine circulaţia va fi restricţionată pe drumul între Hăpria şi Straja, între orele 8.00 şi 17.00. Aici se vor desfăşura etapele 3 şi 4...
La Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti a avut loc ieri şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii...
La ultima reuniune pe care reprezentanţii medicilor de familie din ţară au avut-o la Sinaia, întâlnire la care a fost prezent şi dr. George Haber, preşedintele...
Alba Iulia este gazda unui nou eveniment internaţional după ce recent aici s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului Internaţional de Turism Rural. „Alba Iulia Business Forum...
Convenţia Naţională a PDL l-a reconfirmat pe Emil Boc în funcţia de preşedinte al partidului, fapt ce nu a fost o surpriză aproape pentru nimeni. Chiar...
Primăria Roşia Montană a vernisat astăzi, cu ocazia Zilei Europene a Mineralelor, expoziţia geologică „Florile din adâncuri”. Aceasta cuprinde 60 de varietăţi de flori de mină...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666