Potrivit Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate, peste două milioane de români suferă de depresie, iar tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din...
Deschiderea anului şcolar 2014-2015 este o ocazie potrivită pentru Agenţia Naţională Antidrog respectiv Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba de a lua poziţie în...
Persoanele care obţin venituri după data pensionării pot solicita recalcularea pensiei, astfel încât cuantumul acesteia să fie mărit, potrivit legislaţiei aflată în vigoare în momentul de...
Proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor, precum şi extinderea amnistierii la bugetarii cu venituri nelegale în rapoartele Curţii de Conturi au fost adoptate marţi,...
Cinci centre regionale de boli genetice, avînd ca scop scăderea frecvenţei şi implicit reducerea mortalităţii infantile cauzate de aceste maladii, urmează să fie înființate de către...
Ministrul al Muncii, Rovana Plumb, a anunțat, joi, că pensiile vor fi majorate începând cu ianuarie 2015, cu 5%, conform AGERPRES. Rovana Plumb a precizat că,...
Angajaţii din sistemul public pot cumula din nou pensia cu salariul, a decis Camera Deputaţilor miercuri, cu 220 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”împotrivă” şi 41...
Legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, în forma iniţială, respingând, cu 307 voturi „pentru”, 7...
Ordonanţa de Urgenţă care prevede creşterea cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2015 a salariilor personalului din sistemul sanitar aferent reţelelor aflate în subordinea...
Direcția de Sănătate Publică Alba a comunicat planificarea campaniilor școlare de vaccinare în anul școlar 2014-2015. Primii programați sunt școlarii din clasele primare, din 20 octombrie,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666