VIDEO. Sute de credincioși s-au închinat duminică seara la moaștele Sfântului Nicolae, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Sute de persoane s-au închinat, duminică seara, la racla cu moaștele Sfântului Nicolae, aduse joi la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, de la Parohia Sfântul ”Gheorghe Nou” din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică este ultima zi în care racla cu moaștele Sfântului Nicolae rămâne la Alba Iulia, Catedrala fiind deschisă atât timp cât sunt credincioși care doresc să se închine, a transmis Arhiepiscopia într-un comunicat de presă.
Duminică seara, câteva sute de persoane au luat parte la slujbă de vecernie în incinta Catedralei, iar alte câteva sute așteptau, civilizat, să ajungă la cinstitele moaște. Coada era lungă de circa de 100 de metri.
Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor și mângâietorul celor săraci și bolnavi, a fost primită joi în fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia, de credincioși și pelerini, fiind purtată apoi pe umeri de către patru preoți, în cadrul unei procesiuni care a cuprins măicuțe, studenți de la Facultatea de Teologie și numeroși enoriași.
Participanții la procesiune au înconjurat o dată Catedrala Încoronării din Alba Iulia, timp în care enoriașii filmau și fotografiau, iar apoi racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae a fost dusă înăuntrul catedralei.
Înaltpreasfințitul Părinte (ÎPS) Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, a spus, joi, în cuvântul său de după slujba de primire, că Sfântului Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai populari și mai îndrăgiți sfinți ai creștinătății.
La Alba Iulia a fost adusă mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae.
Sfântul Nicolae a trecut la Domnul la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a şi păstorit ca ierarh.
De 400 de ani, Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, amplasată la kilometrul zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Când va ajunge în Alba Iulia și cum va fi primită Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 va ajunge marți, 20 octombrie 2026, laAlba Iulia și va fi primită la ora 15.00 la statuia lui Mihai Viteazul. Participanții la Ștafeta Invictus sunt militari activi, veterani și voluntari, care aleargă în memoria camarazilor căzuți […]
Fondul Științescu Alba 4.0: 125.000 de lei pentru proiecte care aduc știința și tehnologia mai aproape de copii și tineri. Cine poate aplica
Fondul Științescu Alba 4.0: 125.000 de lei pentru proiecte care aduc știința și tehnologia mai aproape de copii și tineri. Cine poate aplica Fundația Comunitară Sibiu lansează, luni, 19 octombrie 2026, cea de-a patra ediție a Fondului Științescu Alba, un program de finanțare dedicat proiectelor educaționale care îi apropie pe copii și tineri de știință, […]
Curieratul rapid, explicat de la expediere la livrare Comanzi ceva online, primești un mesaj că pachetul a fost expediat și începi să verifici telefonul din când în când. Îți sună cunoscut? Curieratul rapid a devenit parte din rutina noastră, însă opțiunile disponibile nu sunt întotdeauna atât de evidente. De la urmărirea coletului până la redirecționarea […]
