Un concurs de preparate din vânat la ceaun, demostraţii spectaculoase cu şoimi şi copoi de vânătoare, de tras cu arcul şi un excepţional spectacol folcloric au...
Ioan Ciprian Șoaită, albaiulianul care a fost reţinut preventiv miercuri seara, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a fost surprins de polițiști în timp...
Un panou de informare turistică aflat pe strada Decebal din Alba Iulia, în apropiere de Poarta I-a a Cetăţii a fost vandalizat în urmă cu două...
Senatorul Alexandru Pereș a declarat vineri, în conferință de presă, că în timpul protestului minerilor de la Roșia Montană nu a reușit să vorbească decât cu...
În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, astăzi de la ora 12.00, a fost inaugurat aeroportul pentru uzul elicopterelor medicale, în curtea Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va veni sâmbătă după-amiază la Alba Iulia unde se va întâlni şi va discuta cu oficialităţile judeţene, iar duminică va vizita...
În această dimineaţă la Alba Iulia a început Congresul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, la care participă membrii asociaţiei din toate zonele...
Rezultatele obţinute de candidaţii care s-au prezentat la prima probă de examen pentru primirea în profesia de avocat au fost publicate vineri, 20 septembrie 2013, pe...
O statuetă din marmură a lui Hercule, una dintre cele mai populare divinităţi în antichitate, a fost recuperată de poliţiştii şi procurorii din Alba de la...
Emoţia începutului şi bucuria revederii a avut loc şi la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, instituţia de învăţământ cu cele mai bune rezultate, în...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea