Curier Județean

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu planșele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli din Sebeş, desemnat exponat al lunii martie la muzeul sebeşean.

Cu formatul de 46 x 31 cm, albumul conţine 90 de planşe cu mobilier desenate în tuş sau creion, cu hașură fină şi perspectivă uşor simplificată, dar clară, tipică desenelor de atelier sau catalog, pe care firma Leibli din Sebeş le realiza pentru clienții săi. Fiecare mostră reprezintă o veritabilă lucrare de artă, inspirată de un stil de epocă – Art Déco sau clasicist. Cele 90 de planșe acoperă întregul sortiment de mobilier necesar în epocă, de la dormitoare şi sufragerii la dulapuri, fotolii, mese, scaune, mobilier pentru camerele copiilor şi bucătărie, până la vitrine şi oglinzi, precum şi cutii speciale pentru aparatele de radio devenite populare în perioada interbelică. Scenele sunt organizate ca interioare complete – living, sufragerie, colţ de relaxare – mobilierul fiind aranjat coerent pentru a sugera stilul de viață modern al epocii.

Planşa prezentată în imagine aparține stilului de mobilier Art Déco, specific perioadei interbelice. Mobilierul are forme geometrizate, linii curate şi volume bine definite, caracteristice acestui stil decorativ la modă în anii 1920–1930. Caracterizat prin simetria compozițiilor şi îmbinarea dintre funcțional şi ornamental, piesele de mobilier prezentate sunt decorate cu motive florale stilizate, integrate în panouri, reliefuri sau incrustații, elemente decorative repetitive, toate specifice gustului timpului, în care artele decorative erau aplicate, iar esteticul era la fel de important ca utilitatea.

Producția de mobilă a cunoscut un veritabil avânt începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin micile ateliere care erau atât de active în domeniu, încât marea industrie de mobilier a stagnat multă vreme, întrucât nu putea ţine pasul cu micii producători, care se adaptau mult mai bine necesităților clienților şi care, mai mult decât atât, s-au grupat în cooperative şi patronau în comun depozite de vânzare. În anul 1916, în Transilvania şi Banat existau 168 de mici întreprinderi care produceau mobile şi binale, printre ele fiind şi firma Leibli & Breitenstein din Sebeş.

Cele două familii care patronau afacerea s-au stabilit la Sebeş la finalul secolului al XVIII-lea, venite din Germania, din Baden şi Durlach, iar începând din anul 1925, tâmplăria deținută de ei trece la regim de fabrică, angajând peste 25 de calfe. Fabrica se afla în clădirea din actuala Piaţa Dacia din Sebeş, situată în spatele sălii de gimnastică (fostă „Flamura” în perioada comunistă), şi a funcționat până la naționalizarea din 1948, ulterior fiind integrată în Cooperativa „Unirea” şi funcționând, însă la o capacitate mult redusă, până la jumătatea deceniului ‘9 al secolului trecut.

Toate cele 90 de planşe ale albumului ne prezintă gustul şi tendinţele sebeşenilor în materie de mobilă şi aparţin unui stil decorativ interbelic, apropiat de Art Déco, caracterizat prin eleganţă, echilibru între funcţionalitate şi ornament, şi o reprezentare grafică atentă, specifică designului de mobilier din prima jumătate a secolului XX. Pe unele dinte planşe sunt înscrise cu creionul numele unor sebeşeni care au comandat piese de mobilier: Kurt, Iumpi, Moga, Willi, Bota, Roşu sau dr. Totoianu.

Publicul este invitat să descopere acest exponat de excepție legat de tradiţia prelucrării lemnului în oraşul nostru, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, pe parcursul lunii martie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Abrud, judecat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice la Tribunalul Alba: Instanța a confirmat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea procesului

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Abrud, judecat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice la Tribunalul Alba: Instanța a confirmat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea procesului Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice: Aproximativ 40 de voluntari au contribuit la dezvoltarea turismului local și județean

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice: Aproximativ 40 de voluntari au contribuit la dezvoltarea turismului local și județean În acest weekend, comuna Bucium din județul Alba a găzduit cea de-a doua tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice organizată în acest an, reunind aproximativ 40 de voluntari (adulți și copii), într-un efort […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Trei autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților. O persoană a suferit leziuni corporale / TRAFIC îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Trei autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților Un accident rutier a avut loc astăzi, 11 mai 2026, pe Calea Moților din Alba Iulia. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.  Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un […]

Citește mai mult