Scriitorul Ştefan Dinică a ajuns la „Amiaza Iubirii” (Editura „Unirea”, Alba Iulia, 2011). A ajuns şi la a zecea carte de proză. Un roman care are...
În perioada 25-31 iulie 2011, la Madara, în regiunea Shumen din Bulgaria, a avut loc ediţia a V-a a Bienalei de Sculptură „Madarska Konnik”, la care...
Era clar că puterea locală PDL din Consiliul Judeţean nu va vota vreo iniţiativă majoră a minorităţii USL. Este evident pentru toata lumea că majoritatea PDL...
Odată cu alegerile parlamentare din 2008, au fost inaugurate birourile parlamentare din oraşul Câmpeni şi Teiuş unde dl deputat Corneliu Olar şi dl senator Alexandru Pereş...
România şi-a aflat sâmbătă seara adversarii din grupa preliminară a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, ce va avea loc în Brazilia, ca urmare a tragerii la...
Serviciul public de salubrizare din Alba Iulia va fi scos la licitaţie întrucât actualul contract, încheiat în anul 2001 cu S.C. Salprest SRL, se apropie de...
Ieri, 29 iulie, în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia au avut loc un ceremonial militar şi religios şi un mic spectacol folcloric dedicate Zilei Imnului Naţional....
Fiecare pensionar ar putea primi câte un pachet cu alimente pentru care va plăti un preţ mai mic decât dacă le-ar cumpăra de pe rafturile magazinelor....
Exact asta lipsea sistemului de sănătate de la noi, un compartiment de integritate al cărui scop este identificarea şi combaterea fraudelor că în rest avem de...
Ieri, 28 iulie, în parcarea fostei Policlinici Alba Iulia, s-a desfăşurat un amplu exerciţiu de protecţie civilă în cadrul căruia s-au simulat o explozie la un...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666