Recenta câştigătoare a patru medalii de aur la Campionatul European de powerlifting, Carmen Bianca Pârva, urează succes primarului Silviu Ponoran în alegerile din 10...
De curând, la Bucureşti, Primăria Sectorului 2 a organizat „Crosul Generaţiilor”, competiţie la care au participat peste 1000 de atleţi, între care şi un reprezentant...
Suntem un grup de iubitori ai sportului, în special ai fotbalului din Comuna Ighiu. Echipa noastră de fotbal ne-a reprezentat cu cinste ani de-a rândul în...
România va participa la Campionatul European de Powerlifting juniori, junioare, din localitatea Herning (Danemarca), în perioada 5-9 iunie cu un lot format din 8 sportivi. Delegaţia...
lFC Bihor – Alro Slatina 1-2 (1-0): Sorian (32)/ Creţu (48), I. Stancu (56). Anghelina (Alro) a fost eliminat în min. 90+2; lCSM Rm Vâlcea –...
O premieră pentru localitatea din Munţii Apuseni, primul meci oficial disputat în nocturnă pe stadionul „Minaur”, astăzi, de la ora 20.00, opune în penultima etapă (observator...
Suntem aproape de finalul sezonului fotbalistic 2011-2012, organizat de AJF Alba – adică „pe ultima sută de metri” – şi o scurtă radiografie credem că nu...
Oraşul natal al lui Ov. Maier şi M. Stanciu, Ocna Mureş poate trăi drama retrogradării din Liga a IV-a dacă liderul Europa Alba Iulia învinge echipa...
Statul Major al Forţelor Terestre organizează în perioada 25 – 31 mai, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, cea de a XL-a ediţie a...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba, în colaborare cu clubul sportiv „Constructorul” Alba Iulia organizează sâmbătă 26 mai şi duminică 27 mai, la baza sportivă...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666