Politicienii neozeelandezi i-au adus un omagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy, care s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare efectuate pe insula Raoul, relatează...
Ştefan Dinică a debutat cu proză scurtă: „Rude de gradul unu” – 1986, la care a revenit în 2008 : „Neamuri de la ţară” – scenarii...
Conf. univ. dr. Diana Câmpan (foto), secretar ştiinţific al Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a prezentat un scurt bilanţ al activităţilor desfăşurate în...
DINU C. GIURESCU: „Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre” Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni...
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia au aprobat în ultima şedinţă din anul 2011 cuantumul burselor de ajutor social care se vor acorda din anul...
Maria Mărgineanu din comuna Săsciori, sat Sebeşel a venit la redacţia ziarului Unirea pentru a face un apel umanitar către toţi cei cu care viaţa a...
Până la această dată, niciun cadru didactic nu şi-a înregistrat oficial candidatura pentru a participa la alegerile academice din 29 februarie, în vederea ocupării funcţiei...
Căutarea voluntarului român care se presupune că a dispărut luni, 2 ianuarie 2012, de pe Insula Raoul din Pacific, a fost suspendată în mod oficial miercuri,...
De la 1 ianuarie se majorează amenzile de circulaţie. Conform Codului Rutier, cuantumul sancţiunilor se calculează în funcţie de salariul minim, respectiv un punct-amendă reprezintă...
Trecerea directorului general al CN Romarm Vasile Crişan de la PDL la UNPR i-a luat prin surprindere pe democrat-liberalii din Cugir mai ales că membrii de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666