Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul.

Petrecerea Divorțaților

Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția administrației locale este ca imobilul să își recapete destinația pentru care a fost construit, aceea de unitate de învățământ.

În acest sens, clădirea urmează să fie inclusă într-un program care vizează realizarea unor lucrări de reabilitare și modernizare, cu scopul de a o readuce la condițiile necesare desfășurării activităților educaționale și de a o reda comunității în beneficiul copiilor și al generațiilor viitoare.

Achiziționarea imobilului reprezintă un demers important pentru păstrarea patrimoniului local și pentru consolidarea infrastructurii educaționale a comunei Gârbova.

Prin această inițiativă, administrația locală își propune să redea clădirii rolul său firesc în viața comunității, transformând-o din nou într-un spațiu al educației, al formării și al dezvoltării.

„Ne dorim ca această clădire să își recapete destinația pentru care a fost construită și să redevină o școală. Este un imobil cu o istorie importantă pentru comunitatea noastră, iar prin achiziționarea lui și prin viitoarele lucrări de reabilitare și modernizare vrem să îl redăm copiilor și întregii comunități. Consider că investiția în educație și în viitorul copiilor noștri trebuie să rămână o prioritate”, a transmis primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan.

Redarea fostei școli circuitului educațional reprezintă o perspectivă importantă pentru comunitatea din Gârbova și un pas spre valorificarea unui spațiu care a contribuit, de-a lungul timpului, la formarea multor generații.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu” George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe […]

Citește mai mult