Mihai Muncuş, omagiat de politicienii neozeelandezi. Autorităţile din Noua Zeelandă vor începe o anchetă asupra incidentului din Insula Raoul
Politicienii neozeelandezi i-au adus un omagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy, care s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare efectuate pe insula Raoul, relatează The Marlborough Express, în ediţia electronică de joi. Ministrul pentru Conservarea Mediului, Kate Wilkinson, a declarat că gândurile sale se îndreaptă spre biologul român care lucra ca voluntar pentru Departamentul de Conservare (DoC) şi care ar fi fost luat de ape, luni, în timp ce se afla pe ţărmul stâncos al insulei Raoul, situată la 1.000 de kilometri nord-est de Noua Zeelandă, scrie The Marlborough Express, citat de Mediafax.
„Mihai era un ecologist dedicat meseriei şi pasionat de ceea ce făcea. El a depus o muncă de conservare valoroasă în numele departamentului în această insulă izolată şi specială”, a declarat Wilkinson. Ministrul le-a mulţumit, de asemenea, tuturor celor implicaţi în operaţiunea de căutare, în special celor şase membri şi voluntari din cadrul Departamentului pentru Conservare aflaţi pe insulă, pentru eforturile lor de a-şi găsi prietenul şi colegul.
Soţiei lui Muncuş-Nagy, Kinga, i-a fost oferită posibilitatea de a vizita Noua Zeelandă şi de a vedea cum a contribuit soţul ei, alături de alţi voluntari, la protecţia mediului în insulele Kermadec.
Purtătorul de cuvânt pentru conservarea mediului din cadrul Partidului Laburist, Ruth Dyson, a declarat că accidentul este o „lovitură tragică”, adăugând că decizia de întrerupere a căutărilor a fost extrem de dificilă. Autorităţile neozeelandeze vor începe o anchetă asupra acestui incident.
De profesie inginer silvic, Mihai Muncuş (33 de ani) a absolvit Colegiul “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia în anul 1997 şi apoi Facultatea de Protecţia Mediului Oradea din cadrul Universităţii Oradea unde a şi activat ca asistent universitar. Prietenii îl descriu ca un mare iubitor al naturii şi o persoană foarte activă. Pe plan personal se declara împlinit de când a cunoscut-o pe soţia sa Kinga. De altfel cei doi împărtăşeau aceeaşi pasiune, motiv pentru care au fondat Asociaţia “Biounivers” prin care au desfăşurat mai multe proiecte pentru protecţia mediului. Apropiaţii lui Mihai mai spun că tânărul şi-a dorit foarte mult să plece ca voluntar în Noua Zeelandă şi că ceea ce i s-a întâmplat face parte din destinul său, mai ales că a primit viza pentru a pleca pe Insula Raoul chiar în ultima zi în care mai putea pleca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
