Sub egida diversității prin muzică, în perioada 1-8 aprilie 2017 are loc în Lituania a patra și ultima reuniune transnațională a profesorilor și elevilor participanți la...
Vine, vine primăvara, iar gunoaiele cresc la Cugir mai abitir ca Făt Frumos din poveste. Mai trist este ca oamenii plătesc pentru serviciu de salubrizare. Străbătând...
Proiectul de lege privind salarizarea unitară este în prezent finalizat, iar legea va fi semnată ca şi iniţiativă parlamentară, urmând ca dezbaterea pe marginea acestuia să...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi Sibiu (CPECA), implementează, în perioada aprilie – iunie 2017, proiectul regional „Adolescență...
Gunoaiele stau aruncare pe trotuare și zone verzi în zona Școlii Gimnaziale ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, în spatele străzii Vasile Goldiș. Un cititor al ziaruluiunirea.ro a...
Cel puțin două persoane au fost surprinse, sâmbătă, în timp ce depozitau gunoaie la marginea pârâului ”Valea Gălzii” din județul Alba, de către un cetățean care...
Elevii și studenții din Alba au obținut rezultate foarte bune la concursul național de traduceri literare organizat, sâmbătă, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,...
Multora dintre noi, lumina de pe ochii minţii şi ai sufletului ne este umbrită de norii negri ai răutăţilor care ne împiedică să pătrundem adevărul lucrurilor...
În anul 2017 în Alba Iulia pe cele mai circulate artere, pe lângă porci, găsești plimbându-se și cai cu căruțe pline de fân. O imagine rurală...
Nici un portret nu ilustrează mai concludent tăria de caracter, forţa morală şi sfinţenia cuiva, ca lupta dată şi biruinţa repurtată de cineva asupra propriilor slăbiciuni...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea