2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru

2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru

Astăzi se împlinesc 121 ani de la nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru.

În urmă cu 121 de ani, la poalele Gruiului din Câmpulung, se năștea Radu Demetrescu, fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. Folosindu-se de pseudonimul literar Gyr, poetul și-a petrecut o bună parte din viață în temnițele comuniste, făcând parte din „lotul ziariștilor”, petrecându-și aproape 20 de ani din viață, întemnițat și în lanțuri. Majoritatea dintre creațiile sale, compuse în anii de detenție, au fost salvate prin alfabetul Morse, fiind îndemnuri de rezistență pentru ceilalți „frați de suferință”.

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, dar numeroșii ani de detenție din diferitele temnițe comuniste de pe teritoriul țării noastre, i-au adus renumele de „poetul temnițelor”.

Fost comandant legionar în timpul scurtei coguvernări legionare din cadrul regimului antonescian între septembrie 1940 și ianuarie 1941, Radu Gyr a fost autorul textului ”Sfânta tinereţe legionară”, imnul neoficial al Mişcării Legionare.

Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau ideile extremei drepte. După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata, unde a fost grav rănit în 1942.

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică. Când ar fi beneficiat de un decret de grațiere, i s-a deschis un nou proces la Tribunalul Militar Regional, o reeditare a procesului din 1941 din timpul lui Antonescu, și abia în 1956 a fost eliberat.

La scurt timp a fost din nou arestat, iar în 1958 a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică, capăt de acuzare fiind poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.

Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Majoritatea dintre creațiile sale, compuse în anii de detenție, au fost salvate prin alfabetul Morse, una dintre cele mai puternice și mai motivante poezii de suport în rândul „fraților de suferință”, fiind poezia „Iisus în celulă”. Se spune că, deținuții atunci când recitau această poezie, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere.

Radu Gyr a murit la 29 apripie 1975, cu sufletul împăcat, iertându-i pe cei care l-au făcut să sufere.

Poezia IISUS ÎN CELULĂ

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani.

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi.

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns.

– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui.
M-am pipait. si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI