Educația rămâne fără conducere la început de primăvară. Daniel David: „Nu putem influența vremurile în care trăim, dar putem controla modul în care reacționăm”
Educația rămâne fără conducere la început de primăvară. Daniel David: „Nu putem influența vremurile în care trăim, dar putem controla modul în care reacționăm”
Sistemul de învățământ din România se află într-un moment delicat, după ce ministerul Educației a rămas fără ministru. Situația a apărut odată cu încheierea interimatului asigurat de premierul Ilie Bolojan, lăsând ministerul fără conducere oficială.
În acest context, rectorul Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a transmis un mesaj optimist comunității academice, cu ocazia începutului de primăvară.

„Primăvara începe nu doar în natură, ci și în modul în care vrem să vedem lumea. Nu putem influența vremurile în care trăim, dar putem controla modul în care reacționăm la ele, prin gândurile, valorile și deciziile noastre”, a subliniat rectorul în mesajul său.
Îndemnul la reflecție și responsabilitate vine într-un an marcat de dificultăți pentru sistemul educațional. În lipsa unui ministru al Educației, o serie de decizii importante pentru elevi și studenți întârzie să fie adoptate. Premierul anunțase la 4 februarie că va comunica numele noului ministru „săptămâna viitoare”, însă la mijlocul lunii februarie nu fusese propus niciun candidat oficial, potrivit transtelex. Ilie Bolojan a recunoscut că actualul context face dificilă identificarea unei persoane potrivite pentru această funcție.
În paralel, sistemul universitar se pregătește pentru o schimbare majoră. Din toamna anului 2026, taxele de școlarizare la Universitatea Babeș-Bolyai vor crește, urmând să fie armonizate cu nivelul finanțării de stat stabilit prin lege – 6.500 de lei pe an pentru programele de licență și master.
„În acest an, care continuă să fie dificil pentru noi toți și pentru întreaga țară, să ne bucurăm de frumusețea primăverii, să privim provocările ca oportunități de dezvoltare și să ne întărim și să ne modelăm caracterul!”, a mai transmis rectorul, potrivit Adevărul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
„Orice contract să treacă pe la avocat. Prin lege”: Proiect depus în Parlament, criticat de un avocat cunoscut. ,,Îl scoate din joc pe contabilul care îți pregătește actele firmei”
„Orice contract să treacă pe la avocat. Prin lege”: Proiect depus în Parlament, criticat de un avocat cunoscut. ,,Îl scoate din joc pe contabilul care îți pregătește actele firmei” Zece parlamentari, printre care și senatorii Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR, și Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, au depus în Parlament joi, 15 octombrie 2026, un […]
Cei mai expuși din UE la bullying online și fake news sunt adolescenții din România. Avertismentul experților
Cei mai expuși din UE la bullying online și fake news sunt adolescenții din România. Avertismentul experților Adolescenții din România sunt expuși mai des decât media europeană la bullying online și la informații false, arată un sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană. Specialiștii subliniază că siguranța copiilor în mediul digital nu poate fi asigurată doar […]
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare Stagiul complet de cotizare contributiv a crescut de la 1 august 2026 la 33 de ani și 6 luni pentru femeile care solicită pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit calendarului de aplicare a Legii nr. 360/2023. Modificarea reprezintă […]
