Alex Velea, unul dintre cei mai în vogă artişti ai momentului şi cel mai sexy bărbat, aşa după cum a fost desemnat în 2011 de femeile...
Asociaţia Culturală “Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş organizează sâmbătă 31 martie, de la ora 18.00, în Casa de Cultură “Ion Sângerean” din localitate spectacolul “Seară...
Astăzi, la ora 11.00, a început licitaţia cu strigare pentru preluarea companiei Cupru Min. Iniţial au depus oferte patru companii însă una a fost descalificată. Compania...
Agenţia Locală a Energiei Alba – ALEA alături de Consiliul Judeţean Alba organizează ediţia a treia a campaniei „E COol!” care până acum s-a dovedit a...
„În ultimii 15 ani am muncit zi de zi în Alba Iulia şi am creat sau menţinut zeci şi sute de locuri de muncă. Economia...
Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaţionale în cadrul proiectului Comenius intitulat „Drumuri paralele. Drumuri comerciale şi culturale”, ne-a informat înv. Lia...
Doi pacienţi care se află în evidenţa Secţiei de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Alba vor beneficia, în premieră absolută pentru Alba, de intervenţii chirurgicale cu...
Sâmbătă, 24 martie 2012, începând cu ora 23:00, peste 100 de albaiulieni au luat parte la concertul live susţinut de Mihai Mărgineanu şi trupa sa la...
Un moment mai aparte din cadrul Colocviilor de Etnografie şi Folclor desfăşurate în aceste zile la Alba Iulia, l-a constituit vizita preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion...
Ca jurnalist, uneori îţi este dat să fii la locul potrivit în momentul potrivit. O astfel de întâmplare s-a produs pe holurile OPDRP Alba...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea