*O altă „poveste” a administraţiei Hava Cetatea Alba Iulia, o parte importantă din ea, nu poate fi vizitată. Aşa cum atrăgea un cititor atenţia e închisă...
De doi ani, începând din primăvara lui 2010, am organizat alături de colegul meu Simone Albani de la PNL, meditaţii gratuite pentru peste 500 de...
Iisus a îmbrăcat haina smereniei ca să îmi arate cine sunt eu şi ca să îmi demonstreze cât de neplăcute sunt înaintea lui Dumnezeu mândria...
Un poliţist înarmat din Câmpeni a fost bătut măr, în noaptea de 29-30 ianuarie 2012 chiar în curtea sediului Poliţiei unde acesta lucrează. La incident a...
Urmărim de multă vreme – şi suportăm cu îngăduinţă, creştineşte – parcursul politic al fostului gazetar Florin Roman, devenit omul de casă nu al PNL Alba...
Declararea neconstituţionalităţii Legii Lustraţiei adoptată de către Parlament în 28 februarie, în absenţa opoziţiei, aflată în grevă parlamentară, demonstrează că temele esenţiale ale vieţii sociale ale...
Foşti directori ai instituţiei sunt cercetaţi de DNA Alba în legătură cu dosarele de pensii ilegale Viorica Călin zisă „Vivi” a fost pionul principal din interiorul...
Potrivit IPJ Alba, fostul şef al Poliţiei Teiuş, comisarul şef Marius Pop nu mai este angajatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba din data de 8 martie....
Precizăm că în cele de mai jos nu-l acuzăm de absolut nimic pe domnul primar al Sebeşului, Mugurel Sârbu, dar dorim să-i adresăm din nou nişte...
Dacă ai viziune, Cetatea Aiudului poate fi un motor economic O prioritate absolută a oricărui aiudean o reprezintă valorificarea potenţialului local de dezvoltare. „Cum faci să...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea