Potrivit legislaţiei în vigoare, la cerere, părinţii se pot bucura de concediul pentru creşterea copilului şi de indemnizaţia lunară aferentă. Însă, pentru ca acest lucru să...
Lucrările la autostrăzile în construcţie sunt mult întârziate iar şantierele pot rămâne deschise încă doi ani, deşi termenele din contracte spun altceva, se arată într-un document...
Oficiali ai Ministerului Transporturilor împreună cu cei ai CNADNR pregătesc sistemul de taxare al autostrăzilor din România. Astfel, șoferii vor fi obligați să plătească dacă vor...
Amintiți-vă ce ați simțit ultima dată când v-ați dat seama că v-ați pierdut smartphone-ul! Sau când pur și simplu că l-ați uitat acasă și ați ajuns...
Conform unui studiu publicat luni de cercetători australieni în revista de specialitate „Angewandte Chemie”, citat de agenția Xinhua, cromul, un nutrient popular folosit în suplimentele alimentare...
De la începutul acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, valoarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere este mai mică. Totuşi,...
Potrivit noului Cod Fiscal impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă...
Toate persoanele care au în proprietate un imobil situatt pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului...
În primul rând pentru proprietarii de mașini diesel, specialiștii Midocar amintesc cele mai importante aspecte la care trebuie să aibă grijă în sezonul rece. Folosiţi COMBUSTIBIL...
Dacă unul dintre obiectivele dumneavoastră în noul an este să economisiți niște bani, încercați să respectați următoarele 6 sfaturi: 1. Stabiliți-vă cheltuielile Primul pas pentru a...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666