Actualitate

Buget 2026 | Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă

Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și primele în sectorul public se va menține cel mult la nivelul lunii decembrie 2025, iar acordarea indemnizației de hrană, în valoare de 347 lei pe lună, va fi doar pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net, se arată în expunerea de motive care însoțește Proiectul de buget pentru 2026, publicat marți, de Ministerul Finanțelor.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit sursei citate, la estimarea cheltuielilor bugetare au fost avute în vedere prevederile legislative în vigoare inclusiv impactul generat de continuarea aplicării în anul 2026 a măsurilor aprobate prin mai multe acte normative, unul dintre acestea fiind Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Cine va primi vouchere de vacanţă

Astfel, se are în vedere menținerea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, inclusiv indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2025.

De asemenea, sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, vor rămâne cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2025, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție, de conducere și de înalți funcționari publici, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se va compensa cu timp liber corespunzător în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare.

Pe de altă parte, se vor acorda vouchere de vacanță în cuantum de 800 de lei, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026. De asemenea, indemnizația de hrană (347 lei pe lună) va fi acordată numai personalului încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.

Alte prevederi vizează: necompensarea în bani, la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, a concediilor neefectuate aferente anului 2026; neacordarea de premii/prime/ore suplimentare/bonusuri sau alte drepturi de natura similară, bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă; menținerea la nivelul lunii decembrie 2025 a contribuției pentru personalul neclerical; menținerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2025.

Tot pentru acest an, plata sumelor stabilite în favoarea personalului bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, se va realiza după o procedură similară celei stabilite pentru hotărârile judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2025.

În același timp, întreg personalul plătit din fonduri publice va beneficia numai de diurna stabilită potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.714/2018, respectiv 23 de lei/zi, iar ajutoarele, indemnizațiile sau alte drepturi la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de muncă/serviciu, încetarea mandatului sau la trecerea în rezervă nu se vor mai acorda.

În schimb, se prevede menținerea în plată la nivelul lunii decembrie 2025 a tuturor categoriilor de indemnizații acordate în conformitate cu prevederile legale pentru: veteranii și văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice, artiști interpreți, academicieni, rente viagere pentru sportivi și altele asemenea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari” Nicolaie Moldovan, fost city manager al municipiului Alba Iulia, în prezent expert în fonduri internaționale și finanțări europene, a transmis un mesaj special cu ocazia împlinirii a […]

Citește mai mult

Actualitate

Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an Un profesor din județul Timiș a obținut, în 2025, venituri de 575.000 de lei din meditații, potrivit datelor furnizate de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Suma depășește jumătate de milion de lei și reprezintă cel mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar Fostul secretar general al PSD și vicepremier în mai multe guverne, Marian Neacșu, este propunerea social-democraților pentru funcțiile de vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Luca Niculescu.  Neacșu a fost […]

Citește mai mult