Un document prezentat de România TV arată ce planuri are Guvernul cu banii care ar putea să-i primească din exploatarea aurului de la Roşia Montană. Este...
În opinia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile şi prelungit succesiv pentru aceeaşi perioadă, iar...
Gabriel Resources ia în calcul inclusiv iniţierea unei acţiuni în instanţă dacă proiectul de lege care prevede demararea investiţiei de la Roşia Montană va fi respins....
La Alba Iulia a debutat astăzi cea de a VII-a ediție a Concursului Naţional de Vinuri „Strugurele de Aur”, organizat de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România,...
Premierul Victor Ponta a anunţat luni că nu mai susţine constituirea unei comisii speciale pe subiectul Roşia Montană pentru că liderii PNL şi PDL, Crin Antonescu...
Traian Băsescu, fostul președinte al României a fost implicat în 68 de dosare penale în ultimii 10 ani, 7 dintre acestea fiind în curs de soluționare....
Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, câteva dintre măsurile de relansare economică, care au fost...
Consilierul local Rareș Buglea a explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PNL Alba Iulia, de ce niște simple lucrări de asfaltare...
Prim-vicepreşedintele federaţiei Sanitas, Marius Sepi a fost prezent la Alba Iulia pentru a prezenta nemulţumirile medicilor din România care sunt legate în primul rând de salariile...
Administrația locală din Alba Iulia face demersuri pentru creșterea siguranței în trafic în zona intersecției dintre șoseaua de centură și str. Mărășești. Este cunoscut faptul că...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666