Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, vineri, că viceprimarul comunei Lupșa, Radu Penciu, a fost suspendat din funcție, însă Prefectura Alba a respins decizia. ”Acum...
Așa cum suntem obișnuiți cu ieșirile publice delirante și habarniste ale marelui mafalda al politicii românești, dl deputat Florin Roman, acesta nu se dezminte și epatează...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezidat, joi, 6 septembrie 2018, ședința Comitetului de Coordonare a Sistemului național de gestionare a Afacerilor Europene. În...
“Susţine România”. Un proiect de promovare a bunei practici, a valorii, a tot ceea ce este românesc. Proiectul este iniţiat în Anul Centenarului, pornind de la...
PNL a depus, conform regulamentului Camerei Deputaților, împreună cu PMP, o solicitare către Biroul Permanent de înființare a unei comisii de anchetă pe tema interceptărilor ilegale....
Măsurile fiscale luate de Guvernul PSD-ALDE nu fac altceva decât să lovească din plin în administrațiile locale, lăsându-le fară banii necesari pentru buna lor funcționare. La...
Nu mare mi-ar fi mirarea să vedem titlul de mai sus în vreo campanie de presă a PSD, prezentând elogios mărețele realizări ale celui mai incompetent...
Începutul școlii, în acest an, vine cu o premieră absolută: PSD a decis să investească masiv în infrastructură școlară și pregătește peste 200 de milioane de...
Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba, somează actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE să dezbată și să adopte o lege justă a pensiilor, care să se implementeze...
Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia și Colegiul Tehnic din Aiud au...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea