FOTO | Mihai Dimian, noul ministru al Educației: A fost rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din 2024
Mihai Dimian, noul ministru al Educației: A fost rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din 2024
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat, marţi, 3 martie 2026, decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a lui Mihai Dimian, acesta fiind noul ministru al Educaţiei şi Cercetării.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie va avea loc la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

`Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a domnului Mihai Dimian, ministru al educaţiei şi cercetării. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie va avea loc astăzi, ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni”, a anun’atAdministraţia Prezidenţială.
Premierul Ilie Bolojan a transmis preşedintelui României, Nicuşor Dan, propunerea de numire a domnului Mihai Dimian în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, comunicase anterior Guvernul.
Rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava începând cu anul 2024, Mihai Dimian a coordonat anterior, în perioada 2012-2024, în calitate de prorector al acestei unităţi de învăţământ activitatea de cercetare ştiinţifică.
Timp de zece ani, în perioada 2006-2016, Mihai Dimian a fost profesor asistent/ profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, S.U.A.
foto: Mihai Dimian / Facebook
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic Firmele din România vor fi obligate să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă. Noua platformă va centraliza corespondența […]
VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI
Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]
