Constantin Jinar: În comuna Șugag rezultatele fondurilor atrase se pot vedea în orice loc Comuna Şugag, situată la poalele de nord-est ale Munţilor Şureanu, este considerată...
Bazându-se pe bogata experienţă acumulată în anii în care s-a aflat în fruntea comunei, dar şi pe sprijinul colegilor săi din Partidul Naţional Liberal, primarul Nicolae...
Ghidul Solicitantului pentru finanțarea distribuțiilor inteligente de gaze naturale va intra în dezbatere publică în perioada imediat următoare, urmând ca din luna august, după cum a...
Viața culturală din Alba Iulia nu trebuie să se rezume la niște concerte și spectacole, organizate de Primărie, cu artiști invitați să performeze pe onorarii substanțiale....
La întâlnirea ministrului fondurilor europene, Marcel Ioan Boloș, cu reprezentanții administrațiilor locale din județul Alba, întâlnire de lucru care se derulează la sediul prefecturii, primarul Municipiului...
Fost vicepreşedinte naţional care a pus bazele Filialei USR Alba: ”Partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează de dreapta” Raluca Amariei, fost vicepreședinte național al USR, cea...
Trăim in orașul în care ne prefacem că nu vedem, nu auzim și cu siguranță nu vorbim. Și asta de mai bine de 30 de ani....
Ludovic Orban: „Dacă aș judeca după numărul de cazuri de astăzi și aș decide pe mâine, aș prelungi starea de alertă” Ludovic Orban, primul ministru al...
În urmă cu câteva zile am solicitat Primăriei Sebeș, domnului Dorin Nistor, în mod oficial, printr-o adresă, să repare groapa apărută în pavelele din cartierul Lucian...
URBANISMUL POLITIC distruge de la lună la lună potențialul orașului Alba Iulia de a deveni un Mare Oraș Jalnica prestație a consilierilor din partidul la putere,...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea