Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a aplicat, cu ocazia controalelor efectuate săptămâna trecută la agenții economici din județ, amenzi pentru încălcarea legislației muncii în valoare totală...
Absolvenții de liceu care au optat pentru a urma cursurile facultăților din cadrul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pot afla astăzi rezultatul admiterii. Înscrierile...
Vicepreședintele PDL, Mircea Hava a declarat că prezența sub 50% la votul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu se datorează faptului că ”lumea s-a săturat de lucruri...
Potrivit președintelui PNL Alba Teodor Atanasiu, liberalii au depus duminică 29 iulie o plângere penală împotriva unui preot din zona Ocna Mureș pentru că ar fi...
Damian Ilie și Bogdan Ana, membri ai biroului electoral ai secției de votare nr. 361 din Roșia de Secaș, desemnați de președintele biroului electoral să se...
Un pieton care traversa neregulamentar strada în zona „Izvorul lui Homoșteanu” situată între Alba Iulia si Sebes, a fost accidentat mortal de un autoturism care circula...
Reprezentanții PNL Alba au depus încă o plângere cu privire la modul în care se desfășoară procesul de vot în alte 4 localități din județ, după...
Cei aproximativ 1.500 de pacienţi internaţi în spitalele din județ au astăzi posibilitatea să voteze cu ajutorul urnelor mobile. Directorii unităţilor medicale au întocmit sâmbătă listele...
Votul la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu s-a încheiat la Penitenciarul din Aiud, unde și-au exercitat dreptul de a alege 507 persoane (procent de participare...
Partdiul Democrat Liberal, filiala Alba, a sesizat Biroul Electoral Județean Alba și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba cu privire la un incident electoral petrecut în...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea