Foto: A început Fesivalul ,,Toamna Cugireană’’
Timp de două zile, orașul de la poalele Drăganei se va afla în sărbătoare. Sub genericul ,,Mândrie și tradiție’’, până duminică se desfășoară la Cugir cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului ,,Toamna Cugireană’’, eveniment mult așteptat de localnici, dar și de oaspeți din țară și de peste hotare.
Deschiderea oficială a manifestării a avut loc în această dimineață, de la ora 10.00, printr-o ceremonie desfăşurată pe platoul din fața primăriei. La eveniment au luat parte primarul Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, consilieri locali, dar și invitați de peste hotare, precum: Petru Rotaru – primarul comunei Țipala, raionul Ialoveni din Republica Moldova și un grup de elevi însoțiți de doi profesori, din orașul german Wasserburg – Germania, localitate înfrățită cu orașul Cugir. Au luat cuvântul reprezentanții celor două localități din Cugir și Țipala.
Ca în fiecare an, în incinta Casei Orășenești de Cultură organizatorii au amenajat expoziții aparținând agenților economici care își desfășoară activitatea în orașul Cugir. Este vorba de arme și muniții aparținând celor două fabrici aflate în subordinea Companiei Naționale ROMARM, Star Transmission Cugir, Nova Group Cugir, Techno Plast Cugir, exponate de mobilă, de panificație, goblenuri și origami. În secțiunea expozițiilor de artă de la etajul clădirii au fost expuse tablouri pictate de artiști plastici din Cugir și din alte localități ale județului.
De un mare interes se bucură Târgul Meșterilor Populari, în cadrul căruia sunt expuse produse tradiționale românești, vizitatorii având prilejul să cumpere sau să admire lucrările acestora. Pe platoul din fața Casei de Cultură, cu sprijinul Cercului de teatru al Casei de Cultură se desfășoară sub genericul ,,Toamna Boboceilor’’, mai multe activități interactive cu copiii. Vom reveni. (C.P.)
[nggallery id=1012]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează sistemul Începând cu anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a implementat eARM (Evidența Armelor și Munițiilor) – o platformă electronică modernă care simplifică și eficientizează considerabil interacțiunea dintre cetățean și autorități în domeniul regimului armelor. Ce […]
Foto | Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii
Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a susținut un moment artistic în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului „Armoniile copilăriei”, desfășurat în perioada 25-26 septembrie, la Casa de Cultură a Studenților din […]
30 septembrie 2026 | Lucrări de revizie tehnică la posturile TRAFO de la Stația de Tratare a Apei Mihoiești
Lucrări de revizie tehnică la posturile TRAFO de la Stația de Tratare a Apei Mihoiești SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Apuseni continuă lucrările de modernizare a Stației de Tratare a Apei Mihoiești. Miercuri, 30 septembrie 2026, între orele 09:00 și 17:00, sunt programate lucrări de revizie tehnică la cele două posturi de transformare […]
