Curier Județean

AIUD: 500 de lei amendă pentru apel nejustificat la 112 – Un bețiv a chemat jandarmii pentru că i-a dispărut… berea din sticlă!

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat a fost sancţionat contravenţional de jandarmii din Aiud pentru că a apelat nejustificat numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă, 112. Voia să afle circumstanţele în care i-a dispărut… berea din sticlă.

Petrecerea Divorțaților

Este cazul unui bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Ungheni, judeţul Mureş, care miercuri, 17 septembrie, la ora 23.40 a apelat 112 şi a solicitat ajutor deoarece, spunea acesta, fusese victima unui furt. Imediat un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat pentru a oferi sprijin apelantului şi a luat contact cu acesta în aproximativ cinci minute. Se afla într-un local situat pe strada Horea din municipiul Aiud, localitate pe raza căreia locuieşte fără forme legale şi, sub influenţa vădită a alcoolului, le-a cerut jandarmilor să afle … cine i-a băut berea.

Jandarmii i-au explicat că situaţia dânsului nu constituie o urgenţă, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că bărbatul nu este la prima abatere de acest fel, el mai fiind sancţionat pentru astfel de fapte. Ca şi în precedentele cazuri i-au fost expuse situaţiile în care este îndreptăţit să apeleze 112, iar la final a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 lei.

”Potrivit www.112.ro, ”este o situaţie de urgenţă atunci când se impune intervenţia Poliţiei (Jandarmeriei), Pompierilor şi Salvării pentru a salva viaţa, proprietatea şi mediul”, iar pentru a aprecia corect dacă o situaţie este de urgenţă, cetăţeanul trebuie să răspundă la următoarea întrebare ”este nevoie de asistenţa IMEDIATĂ  a Poliţiei, Pompierilor sau a Salvării pentru a salva viaţa, proprietatea sau mediul?”

Cu toate acestea, sunt cetăţeni care nesocotesc această regulă, apelează abuziv numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă şi creează o situaţie de risc pentru cei care au întradevăr nevoie de ajutor. Pentru descurajarea acestor atitudini, cadrul legislativ prevede sancţiuni contravenţionale şi nu de puţine ori jandarmii au apelat la măsuri punitive”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile.  Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]

Citește mai mult