Joi, 30 octombrie, începând cu ora 11.00, Consiliul Județean Alba se reunește în ședința ordinară aferentă lunii octombrie. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află...
Sub sloganul ”Munte, Tradiţie, Armonie” s-a desfăşurat duminică, în Piaţa Agroalimentară din oraşul Câmpeni, ”Ziua Naţională a Traiului de Munte”, ce a cuprins un târg şi...
Începând cu anul 2014, prestigioasele examene Cambridge se pot susţine la Alba Iulia, în cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, aceasta dobândind statutul de Centru de Pregătire...
Odată cu începerea anului şcolar, Consiliul Şcolar al Elevilor anunţă o nouă serie de alegeri în singurul for reprezentativ al elevilor din România. Conform Regulamentului de Organizare şi...
SC Fotbal Club Unirea 2006 se află, oficial, în faliment, în urma deciziei pronunțate de Tribunalul Alba la sfârșitul săptămânii trecute, după ce la termenul din...
Consiliul Local Alba Iulia va aproba, în ședința din 31 octombrie, lista de repartizare a unor locuințe sociale în blocul finalizat recent, situat pe str. Marcus...
Salvamontiștii și jandarmii montani din Alba au căutat, timp de peste trei ore, duminică seara, patru persoane care s-au rătăcit în zona Șureanu. În cursul zilei,...
Prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din 27 octombrie 2014, Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA – Pomponio Construcţii SRL rămâne executantul lotului I al Autostrăzii...
Copreședintele ACL Alba, Teodor Atanasiu s-a arătat convins că Traian Băsescu își va îndemna electoratul să-l susțină pe Victor Ponta în turul al doilea al alegerilor...
Alba Iulia găzduiește, în perioada 28-29 octombrie 2014, conferința finală a proiectului STATUS. Prin intermediul acestui proiect Alba Iulia și Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba au...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea