Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse
Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse
Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, programată luni, 23 martie 2026, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea HCL 29/06.02.2026 pentru aprobarea implementării proiectului care vizează realizarea centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia, dar și un proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 345/2025 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici – faza proiect tehnic pentru obiectul de investiții amintit.

În vederea întocmirii documentației de contractare, prin scrisorile nr. 14064/04.03.2026 și nr. 16366/12.03.2026 au fost solicitate clarificări în etapa de contractare.
Pentru corelarea valorilor prevăzute în HCL nr. 29/06.02.2026 cu forma finală a bugetului proiectului, agreată în cadrul procesului de contractare, se impune modificarea art. 2 și art. 3 din HCL nr. 29/06.02.2026, ca urmare a revizuirii bugetului proiectului în această etapă.
În baza clarificărilor solicitate de Autoritatea de Management PR Centru 2021–2027, noile valori menționate anterior sunt corelate cu structura actualizată a cheltuielilor eligibile și neeligibile ale proiectului și fac face parte integrantă din noul proiect de hotărâre.
Valoarea totală a proiectului revizuită conform procesului de contractare este de 147.240.719,77 lei (aproximativ, 28, 9 milioane de euro) valoare totală cu TVA, din care valoare eligibilă de 92.378.041,93 lei cu TVA și valoare neeligibilă de 54.862.677,84 lei cu TVA. Contribuția proprie a UAT Municipiul Alba Iulia este de 56.710.238,68 lei cu TVA, din care contribuție eligibilă 2% de 1.847.560,84 lei cu TVA lei cu TVA și cheltuieli neeligibile de 54.862.677,84 lei cu TVA.
Durata proiectului este de 71 de luni, din care durata de implementare după semnarea contractului de finanțare este de 35 luni.
Date tehnice
Noua centură de sud-vest a municipiului Alba Iulia va avea o lungime de aproximativ 2,3 kilometri.
Obiectivele specifice ale proiectului constau în:
1. Construirea unui tronson de infrastructură rutieră multifuncțională cu o lungime de 2,3 km în sud-vestul municipiului Alba Iulia, între B-dul Revoluției 1989 (intersecție cu str. Lalelelor) și B-dul Ferdinand I (DN1), în termen de 24 luni, pentru îmbunătățirea mobilității urbane durabile. Investiția va include elemente integrate: carosabil modernizat, trotuare sigure, piste pentru biciclete, benzi dedicate transportului public, spații verzi și sisteme de colectare a apelor pluviale, contribuind la: redistribuirea fluxurilor de trafic și reducerea presiunii pe arterele existente, creșterea vitezei medii de deplasare cu aproximativ 15%, scăderea de 982tCO2e reprezentând o scădere de 3,1% până în 2030, creșterea atractivității transportului public și a modurilor nemotorizate.
2. Construirea unei piste ciclabile cu o lungime de 4,7 km în sud-vestul municipiului Alba Iulia (B-dul Revoluției 1989 – str. Lalelelor – B-dul Ferdinand I / DN1), în termen de 24 luni, în vederea promovării mobilității nemotorizate și reducerii emisiilor de carbon. Pista va asigura conexiuni directe între cartierele rezidențiale, zona centrală, instituții publice și transportul public. Infrastructura va fi realizată conform standardelor tehnice în vigoare, cu lățime de minimum 2,5 m, separare față de traficul auto, marcaje corespunzătoare și iluminat eficient energetic. Se estimează un număr de 27.740 utilizatori anuali, contribuind la scăderea utilizării autoturismului personal și scăderea de 982tCO2e reprezentând o scădere de 3,10% până în 2030.
3. Amenajarea peisagistică și dotarea cu mobilier urban de-a lungul traseului proiectului, în termen de 24 de luni, în scopul îmbunătățirii atractivității spațiului public și sprijinirii mobilității active. Se vor planta 660 arbori cu capacitate ridicată de retenție a CO₂, distribuiți pe aliniamentele verzi dintre benzile de circulație și de-a lungul infrastructurii pietonale și velo. De asemenea, se vor amplasa 59 bănci și 68 de coșuri de gunoi, pentru crearea unui traseu urban prietenos, confortabil și sustenabil. Această intervenție contribuie la creșterea atractivității transportului nemotorizat, reducerea poluării și îmbunătățirea calității vieții urbane.
Pentru asigurarea elegibilității proiectului pentru finanțarea din surse nerambursabile, coridorul arterei de circulație de pe latura de sud-vest a municipiului, a fost împărțit în două loturi, astfel:
*LOTUL 1 – de la km 0+0,00 (P1 – Zona LIDL) până la km 2+300,00 (P93) – cuprinde tronsonul dintre intersecția străzii Lalelelor cu strada Ion Lăncrăjan, spre sud, aproape de intersecția cu strada Izvor, (Km 0+0,000 (P1 – Zona LIDL) pana la Km 2+300.00 (P93)).
*LOTUL 2 – de la km 2+300,00 [P93 aferent LOT 1 respectiv P1 (km 0+000,00) aferent LOT 2] până la km 2+614,51 [P14 (km 0+314,51) – Zona LUKOIL] – cuprinde continuarea LOTULUI I, până la intersecția dintre strada Viilor cu Bdul Ferdinand I (P14) Km 2+614,51.
Proiectul a fost depus în vederea finanțării prin acțiunea 4.1. apel 2, OS 2.8.
LOT 1: Valoarea de investiție este 142.986.965,40 lei inclusiv TVA (21%), din care: C+M 105.740.390,82 lei inclusiv TVA (21%). Ca urmare a răspunsurilor la clarificări este necesară modificarea suprafeței LOTULUI 1 conform CF nr. 125752 Alba Iulia, respectiv 84805 mp, a indicatorilor tehnici cu cuprinderea tuturor suprafețelor menționate în cererea de finanțare și a indicatorilor economici cu noua valoare de C+M.
Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:
*Creșterea estimată a numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport public de călători înființate (nr. pasageri) – 125.195 utilizatori/an după implementarea proiectului (2030).
*Creșterea estimată a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete construite/modernizate/extinse (nr. de persoane) – 27.740 utilizatori anuali după implementarea proiectului (2030).
*Stații de transport public construite/modernizate(nr.) – 6 stații
*Lungimea benzilor separate pentru mijloacele de transport public construite/modernizate/ reabilitate/ extinse (km) – 4,404 Km
*Lungimea/ suprafața traseelor/ zonelor pietonale construite/modernizate/extinse (km/kmp)- 11,723 kmp suprafața trotuare
*Sisteme de managementul traficului precum și alte sisteme de transport inteligente create/modernizate/extinse (nr.) – 1 sistem
*Aliniamente de arbori și arbuști plantați – 660 arbori plantați
*Activități de promovare a mobilității urbane durabile (nr.) – 1 activitate de promovare
*Activități de cooperare transnațională (nr.) – 1 activitate de cooperare transnațională
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”
Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]
