Peste 85% dintre elevii din Alba, adică peste 43.600, au început școala în clădiri care nu au autorizație de securitate la incendiu, procentul fiind mai mic...
Numărul elevilor din județul Alba, care învață în școli neautorizate sanitar, a scăzut cu circa 4.000 într-un an, iar procentul este sub 5%, a declarat, miercuri,...
Gazonul montat în acest an în municipiul Sebeş, care s-a uscat pe alocuri la două luni după ce a fost pus, a costat aproape cât cel...
Cultura de cătină este una dintre rețetele succesului în agricultură, primii cultivatori din Alba, care au pornit o mică afacere de familie în 2005, susțin că...
Companiile subordonate Ministerului Energiei au suficiente rezerve financiare să plătească dividendele speciale, iar planurile de investiții nu sunt afectate, a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, ministrul...
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că autoritățile sunt pregătite pentru perioada de iarnă, chiar dacă va fi mai frig decât anul...
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a spus, sâmbătă, că vizează efectuarea unor verificări, în teren, asupra investițiilor în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice, la...
Pentru nouă sensuri giratorii, toate achiziționate în urma unor cereri de ofertă postate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice SEAP și construite ulterior de SC Elis...
Un memoriu semnat de 23 de primari din Munții Apuseni, prin care se cere reabilitarea a trei drumuri naționale, pe o distanță de circa 260 de...
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului judecă, marți, apelul fostului preot Cristian Pomohaci, care contestă excluderea sa din biserică, după ce a fost acuzat că a racolat...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea