FOTO ȘTIREA TA | Pietonii din Alba Iulia, obligați să ocolească mașinile parcate pe trotuar: „Dacă ești cu căruciorul de bebe, trebuie să ieși în drum”
Pietonii din Alba Iulia, obligați să ocolească mașinile parcate pe trotuar: „Dacă ești cu căruciorul de bebe, trebuie să ieși în drum”
Pietonii din Alba Iulia sunt nevoiți, în mod constant, să se ferească de mașinile parcate pe trotuare. Situația devine cu atât mai neplăcută pentru cei care își plimbă copiii în cărucior.
Un astfel de exemplu a fost relatat de o persoană anonimă pe o rețea de socializare, într-un grup destinat locuitorilor din Alba Iulia. Mai exact, aceasta a povestit că, în zona Liceului Economic, numeroși șoferi își parchează autoturismele pe trotuar.

Postarea face referire și la persoanele cu dizabilități sau la bicicliști, care, la rândul lor, întâmpină dificultăți în a-și continua deplasarea din cauza autoturismelor parcate. Mesajul publicat integral de persoana anonimă este următorul:
„Cum mergi de la Liceul Economic către gară, pe partea cu liceul, abia treci de locul pe care ți-l lasă unii șoferi. Deși au loc în curte să își bage mașinile (și cele de vânzare, dar și aceasta din poză), dacă ești cu căruciorul de bebe, trebuie să ieși în drum, pe trotuar, că nu încapi. Să nu mai vorbesc despre cărucioarele pentru persoane cu handicap, care sunt mult mai mari. Sau despre biciclete. Nu se poate face nimic? Ori să le bage în curți, ori să le parcheze peste drum, că e o parcare goală acolo, fix sub scările care urcă la biserica de lemn.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea Ta
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]
VIDEO ȘTIREA TA | Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții
Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții Dimineață de coșmar pentru șoferii din Alba Iulia! Marți, 13 octombrie, o zi cu ghinion încă de la primele ore ale dimineții, când […]
Video știrea ta | Accident rutier pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia: Un șofer ar fi lovit două mașini parcate
Accident rutier pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia: Un șofer ar fi lovit două mașini parcate Un accident rutier a avut loc vineri, 9 octombrie 2026, petrecut pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia, în jurul orei 18:10. Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Martorii din zonă au explicat că ,,șoferul […]
