Precipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind...
De la 1 martie, toate medicamentele vor putea fi luate de pacienţi doar pe baza prescripţiei medicului. Guvernul a decis să elimine comisiile de specialitate care...
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba aduce la cunoștința beneficiarilor serviciilor de asistență și protecție socială că, începând cu luna decembrie a...
Cei care casau o maşină mai veche de opt ani şi cumpărau o maşină electrică, beneficiau de tichete şi eco-bonusuri de circa 6.000 de euro, prin...
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica, a notificat oficial Ministerul Energiei şi alte instituţii ale statului în legătură cu iminenţa apariţiei unei situaţii de...
Circa 300.000 de autoturisme second-hand au fost înmatriculate în România în anul 2016. Numărul acestora este în creștere cu 19% față de 2015, când au fost...
Prima ediție a proiectului de economie circulară „Let’s Be ECO!” va consta într-o competiție dedicată unităților de învățământ din mediul rural. Scopul proiectului este susținerea comunităților...
Într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat ieri în Monitorul Oficial se arată că persoanele fizice care vor să-şi...
Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, de la 1 februarie, influenţează nivelul amenzilor de circulaţie. Cea mai mică amendă va...
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666