Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România – rovinieta – va creşte pentru vehiculele pentru transportul de marfă mai grele de 3,5 tone...
Avem unii dintre cei mai buni şi mai numeroşi programatori IT din lume, dar ne lipseşte un sistem de identificare facială cu ajutorul căruia să putem...
Micii fermieri care vor să cedeze terenurile agricole în vederea comasării pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5...
Premierul Mihai Tudose a spus că Guvernul are in plan construirea de noi tronsoane de autostrazi, el precizand ca este vorba de proiecte in valoare de...
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a spus într-o conferinţă susţinută vineri la Bistriţa că programul „Masă caldă în şcoli”, început anul trecut ca proiect-pilot, va fi extins...
Peste două mii de turişti sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunile Straja şi Parâng, din judeţul Hunedoara, atraşi de calitatea pârtiilor de schi,...
În anul 2017, compania Kronospan a continuat parteneriatul deja tradițional cu organizația Habitat for Humanity. Început în anul 2011, acest parteneriat a contribuit pe parcursul anilor...
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Timiş, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara fac cercetări, în două dosare penale pentru infracţiuni de...
Eurostat informează că România se află pe locul 11 în clasamentul european al numărului de farmacişti, cu 86 de specialişti la 100.000 de locuitori. Clasamentul este...
Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență acordarea unui nou ajutor social. Este vorba despre o indemnizație în valoare de 370 de lei lunar, care va...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666