
Adopțiile în țara noastră ar putea fi simplificate, după ce Parlamentul a votat, în unanimitate, modificarea legii. Mai urmează ca președintele să promulge actul normativ. Astfel,...
Raed Arafat, a declarat că, în cazul în care numărul îmbolnăvirilor de coronavirus va continua să crească, măsurile de restricție intrate în vigoare vor continua și...
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, solicită CNAIR, într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, să intervină de urgență pentru remedierea lucrărilor nefinalizate și...

A fost prima noapte în care au intrat în funcțiune noile restricțiide circulație. Între orele 23.00 și 5.00 au putut ieși din case doar cei care...
Luni, 9 noiembrie au intrat în vigoare noile restricții în contextul pandemiei de COVID-19. Iată ce spune Virgil Musta despre cea mai importantă regulă și când...
Apa de gură ar putea preveni infecția cu COVID-19. Noua descoperire a cercetătorilor Apa de gură ar putea fi efectivă în lupta împotriva coronavirusului, potrivit noilor...
Octavian Jurma, medic și cercetător din Timișoara a declarat luni, la Antena 3, că perspectivele pandemiei de Covid-19 nu sunt optimiste pentru România, în perioada imediat...
Ludovic Orban spune că la nivelul Guvernului se pregătește hotărârea pentru prelungirea stării de alertă: „Nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte...

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 la nivel mondial a depăşit duminică 50 de milioane de cazuri, potrivit datelor Reuters, iar cel de-al doilea val al...
Allen Coliban este acuzat că a minţit atunci când a trecut în CV faptul că este absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Prodecanul...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666