CNAS a făcut public proiectul Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractului-cadru care va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor...
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat vineri că săptămâna viitoare va prezenta un „mecanism prietenos” prin care se vor administra contribuţiile sociale care trebuie plătite în...
Retailerul Kaufland România vizează deschiderea a zece magazine noi şi în modernizarea celor existente, a declarat vineri, pentru News.ro, Loredana Samoilă, manager relaţii publice în cadrul...
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei de la începutul anului şi până vineri, 16 februarie, a ajuns la 32, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere...
Sindicatele din Educație iau în calcul declanșarea grevei generale și boicotarea Bacalaureatului, dacă problemele salariale nu se rezolvă în cel mai scurt timp. O delegaţie a...
Amenzile pentru neplata muncii suplimentare, în cazul patronilor care nu respectă prevederile Codului muncii, vor fi date pentru fiecare persoană în parte, identificată că a efectuat...
Suma totală plătită, reprezentând avans şi plata regulară aferentă Campaniei 2017, se ridică la 2,073 miliarde de euro, iar numărul fermierilor unici autorizaţi la plată a...
Potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), mii de angajaţi din educaţie sunt afectaţi de prevederile Codului Fiscal, prin care a fost stabilită...
În această săptămână, angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia lucrătorilor români, prin intermediul reţelei Eures, 823 de locuri de muncă, cele mai multe în...
Un grup de parlamentari a inițiat un proiect legislativ care prevede ca venitul minim garantat să poată fi cumulat din munca sezonieră și ajutorul social, niciuna...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea