Casa Cugireană (fosta cantină UMCugir) găzduieşe sâmbătă, 26 iulie, începând cu ora 18.00, evenimentul de prezentare a volumului de poezie ,,Ferestre în Amurg’’, aparţinând cugirencei Maria...
Postul de șef al BCCO Alba Iulia, deținut de comisarul Traian Berbeceanu până în toamna anului trecut când a fost arestat fiind învinuit de corupție, a...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba a fost solicitat să intervină în data de 18 iulie, la ora 12.40, pentru scoaterea unei persoane...
Marele sportiv Ivan Patzaichin îi invită din nou pe albaiulieni să se înscrie la competiţia de vâslit în canotci de 10+1, parte a campaniei Descoperă Rowmania....
Pompierii militari din cadrul Gărzii Sebeș intervin începând cu orele 13.20 pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ, pe raza localității Deal, comuna...
În premieră, weekend-ul 25 -27 iulie aduce la Alba Iulia un spectacol de artă pirotehnică inedit. Este vorba despre festivalul „Simfonia Focului”, în cadrul căruia cele...
Un autoturism în care se aflau două persoane – o familie de pensionari din localitatea Petrești, plecați la tratament la Ocna Sibiului, a fost implicat într-un...
Romanița Iovan și câțiva prieteni apropiați de la București, împreună cu zeci de localnici din Horea, au urcat sâmbătă pe Vârful Petreasa, la locul tragediei aviatice...
Sâmbătă, 19 iulie, la şase luni de la moartea pilotului Adrian Iovan, fosta soţie a acestuia, Romaniţa Iovan organizează parastasul în comuna Horea, Munţii Apuseni, aşa...
Admitere liceu 2014, după repartizarea computerizată pe EDU.RO. Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au aflat astăzi la ce liceu au intrat,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666