Controalele ITM Alba din perioada 14-17 iunie s-au lăsat cu amenzi şi avertismente. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă au fost verificate 28 de unităţi la...
Primarul Blajului, Gheorghe Rotar, a declarat că, în prezent, numai 13 din cele 135 de străzi ale municipiului au rămas nemodernizate, cu toate că în 2005...
Unul dintre cele mai importante segmente ale unei lumi civilizate sunt comunicaţiile care de la an la an iau amploare tot mai mare, ajungând astfel rezolvarea...
Programul prin care Ministerul Sănătăţii (MS) va suporta costul unei proceduri de fertilizare in vitro pentru cupluri a început pe data de 15 iunie, persoanele care...
Un primar social democrat, cel al comunei Stremţ, Traian Ştefan Popa, se plânge că atunci când vine vorba despre alocarea unor fonduri pentru dezvoltarea localităţii pe...
Este de notorietate faptul că sub conducerea Băsescu-Boc-Udrea, România s-a întors la perioada de dinainte de 1989, că nivelul de trai este la cel mai scăzut...
Potrivit unui act normativ care modifică normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale, prescripţiile pentru persoanele care suferă de afecţiuni cronice vor fi...
În curând, în oraşul Cugir îşi va deschide porţile un centru de asistenţă medicală comunitară. Viceprimarul Cugirului, Rodica Florea ne-a declarat că este vorba de un...
Începând din 20 iunie 2011, BRD-Groupe Société Générale acordă credite în cadrul Programului Prima Casă 4. BRD este prima bancă din România care a acordat un...
Ţara Moţilor reprezintă una dintre zonele cele mai importante ale României, jucând un rol deosebit în istoria naţională din punct de vedere politic, economic şi cultural....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666