Senatorii nu au încuviințat începerea urmăririi penale pe numele senatorului PNL, Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei. Rezultatul votului a fost: 56 pentru și 72 împotrivă....
Pe Ordinea de Zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia se află proiectul de hotărâre privind asocierea în parteriat cu Asociaţia Sfântul Andrei Bărăbanţ, pentru susţinerea...
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, aflată stăzi la Alba-Iulia, pentru întâlnirea cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Braşov,...
Consilierii locali vor dezbate marți, 29 ianuarie, proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului ”Teatru Naţional Rom în Alba lulia – Vector...
Prin atacurile sale la adresa PSD, senatorul liberal Teodor Atanasiu demonstrează din nou atașamentul său față de alianța sa cu PDL și încălcarea repetată a mesajului...
Proiectul USL de regionalizare a fost una dintre temele conferinței de presă de la PDL Alba, la care au fost prezenți senatorul Alexandru Pereș și deputatul...
Senatorul PDL Alexandru Peres a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că una dintre hotărârile luate în ședința Biroului Politic Județean de joi a fost dizolvarea...
Cardurile naţionale de sănătate vor fi distribuite prin poştă, se arată într-un proiect al Ministerului Sănătăţii. În cazul în care „asiguratul” nu va fi găsit la...
Mă surprinde neplăcut agitaţia pe care a provocat-o indexarea taxelor şi impozitelor locale din Alba Iulia. Mă surprinde neplăcut pentru că numele meu a fost amintit...
Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba, a trimis marți, 22 ianuarie, Ministerului Sanatatii o adresă prin care solicită programul redeschiderii spitalelor din Zlatna si Ocna Mureș (FOTO),...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666