Familiile și reprezentanții legali ai persoanelor cu handicap accentuat vor fi scutite de plata chiriei pentru locuințele de la stat, se arată într-un proiect inițiat de...
FOTO| Pompieri din 5 județe se întrec, la Sebeș, în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Medical Calificat Joi, 22 iunie, la...
Performanță ISTORICĂ: Echipa de fizică a României a obținut cea mai bună performanță din istoria participărilor la Olimpiada UE Lotul României a obţinut cele mai bune...
22 iunie| Cod Galben de instabilitate atmosferică în Alba și alte județe din țară. Averse, descărcări electrice, vânt puternic Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis...
Salariu minim pe economie ar putea ajunge la 500 de euro. Ce spune ministrul Economiei despre majorare Ministrul Economiei, Radu Oprea a transmis că este convins...
Universitățile selectate pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual. Care este cea mai apropiată de județul Alba Lista inițială a celor 29 de proiecte care au...
Facturi Hidroelectrica: Compania a început să emită facturile pentru luna ianuarie 2023. Clienţii pot să achite și în rate Compania Hidroelectrica a început să emită facturile...
FOTO| Mai multe străzi din Teiuș vor fi asfaltate: Contractul de aproape 10 MILIOANE de lei a fost semnat Primarul orașului Teiuș a semnat un contract...
FOTO| Animale de companie, OTRĂVITE cu ANTIGEL, într-un cartier din Alba Iulia: Mai multe pisici și un câine au murit în chinuri Mai multe pisici și...
Modernizarea tronsonului de drum Vingard – Ohaba: A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor A fost semnat contractul de execuţie al lucrărilor pentru modernizarea tronsonului...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666