Ştirea zilei

LISTA| Universitățile selectate pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual. Care este cea mai apropiată de județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitățile selectate pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual. Care este cea mai apropiată de județul Alba

Lista inițială a celor 29 de proiecte care au fost în etapa de evaluare calitativă a fost publică de Ministerul Educației.

Petrecerea Divorțaților

„Toate cele 29 de proiecte, admise după etapa de eligibilitate în cadrul apelului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, au depășit pragul minim de calitate în vederea finanțării”, anunță sursa citată.

„Obiectivul apelului este dezvoltarea și dotarea de consorții profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional, atât prin creșterea numărului de domenii de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual”, conform Ministerului Educației.

Contestațiile pot fi depuse în perioada 22 – 26 iunie (ora 23:59). Acestea se pot transmite în format electronic atât prin intermediul platformei dedicate, cât și pe adresa de e-mail [email protected].

„Ulterior soluționării contestațiilor, proiectele vor fi finanțate conform Ghidului Solicitantului, în limita bugetului alocat”, potrivit ministerului.

Alocarea financiara totală a apelului de proiecte este de 338 mil. euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA. Valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu este de 21,12 milioane euro.

Universitățile selectate sunt următoarele:

  • Universitatea Politehnica din București;
  • Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București;
  • Universitatea de Medicina, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș;
  • Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu;
  • Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Universitatea pentru Știinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi;
  • Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău;
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • Universitatea “Ovidius” din Constanța;
  • Universitatea Politehnica Timișoara;
  • Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad;

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

Citește mai mult