Actualitate

Salariu minim pe economie ar putea ajunge la 500 de euro. Ce spune ministrul Economiei despre majorare

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariu minim pe economie ar putea ajunge la 500 de euro. Ce spune ministrul Economiei despre majorare

Ministrul Economiei, Radu Oprea a transmis că este convins că mediul de afaceri din România va găsi resursele pentru a majora salariul minim la 500 de euro net până la începutul lui 2025 – o promisiune în programul de guvernare al noului Executiv Ciolacu.

Petrecerea Divorțaților

Întrebat dacă mediul de afaceri poate susține o creștere semnificativă a salariului minim într-un an și ceva, Oprea a răspuns: „Eu spun că da și dau două argumente. Unul ține de rezultatele practice pe care le-am întregistrat în economie atunci când am vorbit de creșterea salariului minim pe economie și am auzit același lucru ca-ntotdeauna, că IMM-urile și marile corporații nu vor putea să susțină creșterea salariului minim.

S-a întâmplat și creșterea economică a fost efectivă, certificată, numărul de locuri de muncă activă în zona privată a crescut, ceea ce înseamnă că nu a avut o influență negativ, din contră, a fost una benefică.

Creșterea salariului e o componentă

Al doilea lucru: fiind în contact direct cu mediul de afaceri, că în Parlamnet sunt membru în Comisia economică, Comisia de buget-finanțe și în Comisia de energie, întâlnesc mereu reprezentanți ai mediului de afaceri și vă spun că una din primele probleme pe care mi-o ridică e cum facem să avem forță de muncă calificată. Una dintre principalele provocări e să avem oameni calificați în România, de a rămâne aici. Creșterea salariului e o componentă”.

„Al treilea argument e legat de directiva europeană. Deja la nivel european se vorbește despre această necesitate de a avea salariul minim undeva la 60% din salariul mediu”, a mai precizat ministrul Radu Oprea, conform b1tv.ro.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile România va avea parte de o zi cu vreme rece sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe fondul condițiilor meteorologice specifice toamnei târzii. Temperaturile vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, cu valori negative în timpul nopții și dimineții, în […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple Speranțele multor oameni se îndreaptă către turism pentru că pare a fi o cale de dezvoltare accesibilă și ,,la îndemâna oricui”. Pe plan local aceste speranțe se reflectă practic în creșterea numărului de pensiuni, unități de cazare care apar în fiecare an și […]

Citește mai mult

Actualitate

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistrița, a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a amenințat că va arunca în aer un tren de […]

Citește mai mult